I Sâmbătă• 13 August 2016 • Iaşi – Băile Herculane – 7 Izvoare
Am pornit cu trenul spre Băile Herculane. Aventura aceasta CFR trebuia să dureze vreo 22 de ore și implica și o schimbare de teren. Treptat, treptat trenul nostru a acumulat din ce în ce mai multe minute de întârziere, ajungând la un moment dat la o întârziere de 120 de minute. Din cauza lentorii cu care ne deplasam, nu mai aveam speranța de a ajunge la timp în Timișoara pentru a prinde trenul de legătură. Din fericire, am aflat că trenul pentru Băile Herculane trecea prin Lugoj și că nu era necesar să mergem până în Timișoara pentru această schimbare. Astfel, am coborât mai devreme decât ne programasem, adică în Lugoj, în loc de Timișoara și am reușit să prindem trenul spre Băile Herculane.
Gara din Băile Herculane este minunată! Aceasta are o frumoasă clădire construită în perioada imperiului, peronul este umbrit de plante agățătoare, iar liniile ferate sunt mărginite de pădure.
Ne-am plimbat puțin prin stațiune, am admirat arhitectura clădirilor (unele sunt renovate, dar din păcate, altele sunt destul de degradate), ne-am plimbat prin parc, am văzut un sequoia, am mâncat la restaurant și am cumpărat focaccia pentru drum, întrucât în niciun magazin din stațiune nu se mai găsea pâine.
Seara am campat în zona 7 Izvoare (la vreo 5 km de stațiune), într-un camping foarte aglomerat, probabil din cauză că era Sâmbăta din weekendul prelungit de Sf Maria. Corturile erau îngrămădite unul lângă altul, muzica populară urla din boxele mașinilor, noroc că noi eram atât de obosiți de pe tren, încât am adormit fără probleme în ciuda bâlciului de acolo.
II Duminică• 14 August 2016 • 7 Izvoare – Vanturatoarea – Inelet – Dumbrava
În această zi nu prea am pedalat, ci am mers mai mult pe jos. Mai întâi, am mers la Cascada Vânturătoarea. Ne-am lăsat bicicletele în curtea persoanei care deține campingul situat chiar lângă locul unde începe traseul pentru cascadă și am pornit-o pe jos.
Când am început să urcăm, i-am spus lui Alex că-mi pare rău că am rămas încălțată cu pantofii de bicicletă și că nu am luat bocancii, care ar fi fost mai potriviți pentru un traseu la picior. Când am bagaj pe bicicletă mă simt într-un fel obligată să folosesc tot ce am luat cu mine, pentru a nu trăi cu senzația că am cărat vreun obiect degeaba (există și excepții, de exemplu, oricâte camere aș avea, nu-mi doresc să fac pană doar pentru a le folosi). Ulterior mi-am dat seama că am un mod total depășit de a aborda traseele de munte, de fapt, nu trebuie să porți încălțări comode, ci unele care să ridice gradul de dificultate al traseului. Am avut această revelaţie atunci când am întâlnit un grup de ”sportivi extremi” care urcau în șosete, șlapi cu beretă între degete și chiar în sandale cu toc. Trebuie să recunosc că am fost impresionată de masochismul și determinarea lor.
Cascada este spectaculoasă, iar traseul nu este lung, cam de 1h-1h30 (dacă porți tocuri, s-ar putea ca treseul să-ți ia ceva mai mult timp).
După ce am văzut cascada, am coborât, ne-am recuperat bicicletele și am pornit spre Motelul Dumbrava, unde ne-am oprit pentru prânz. Ne-am lăsat bicicletele la motel, am făcut autostopul , si am avut noroc de un domn din Sibiu ce ne-a dus vreo 5 km cu mașina, după care am pornit la picior spre Ineleț. Ineleț este un mic sat cocoțat pe munte, care are câteva căsuțe, o biserică și o școală. Acest sat nu poate fi accesat cu mașina. Traseul a început spectaculos cu o urcare pe scara prinsă de peretele stâncos al muntelui. Scara are 4 sectiuni din ce in ce mai abrupte, însă e bine întreținută de localnici și astfel accesul e posibil tuturor, indiferent de vârstă și pregătirea fizică.
Ulterior, am mers pe o potecă ce străbate pădurea, apoi pășunea până am ajuns în sat. Spre bucuria mea, pe drum am găsit tufe cu mure și zmeură. Mi-a plăcut foarte mult acest loc, a fost pentru mine ca o mică oază de tihnă și frumusețe, în care am putut scăpa pentru câteva momente de nebunia și agitația cotidianului. Am discutat pe drum tot felul de teorii privind viața localnicilor și greutățile pe care le impune așa o izolare, dacă noi ca orășeni am putea trăi într-un stil atât de boem, dar dificil. La întoarcere, am coborât pe un traseu diferit de cel pe care am urcat, mergând pe o potecă prin pădure spre aval deasupra văii Cernei. Când am ajuns la drumul principal am făcut din nou autostopul și am ajuns la motel.
Am observat că lumea e săritoare să te ajute și fiind o zona destul de izolata faci și schimb de informații cu ceilalți turiști și mai afli ce urmează în drumul tău. Am avut impresia că cei pe care i-am întâlnit erau la fel de „pierduți” și fascinați de locurile astea ca și noi. Ne-am recuperat bicicletele și ne-am instalat cortul în campingul din apropierea motelului. Şi aici am ascultat cu forţa muzica etno pusă de vecinii noştri, dar din fericire, cum s-a înserat, aceștia s-au liniștit.
Valea Cernei rămâne surprinzătoare și de abia așteptăm să vedem ce ne mai pregătește în zilele următoare.
III Luni• 15 August 2016 • Dumbrava – Cerna Sat – Izbucul Cernei
Harta Traseului1 + Harta Traseului2
Aceasta a fost prima zi din tură în care am pedalat mai serios. Am urmat drumul asfaltat spre Baia de Aramă, după care ne-am rupt de acest drum și am mers pe unul neasfaltat, spre Izvoarele Cernei (Izbucul Cernei). Nu apucasem să pedalăm decât vreo 10 km, când am văzut că Alex s-a oprit. Din depărtare am observat că Alex avea în mână ceva asemănător unei sfori. Atunci mi-am zis: sper că nu i s-a rupt lanțul, poate, totuși i-a sărit unul din elasticele care susțin bagajul. Ei bine, era lanțul! Atunci m-am gândit că nu e foarte grav, sigur vom reuși să reparăm lanțul cu ajutorul presei. Dar cum o problemă nu vine niciodată singură, am reușit să stricăm și presa! Chiar dacă apucasem să prindem într-un fel zaua care cedase, era clar faptul că lanțul nu va rezista la o tensiune prea mare, deoarece nitul era îndoit și nu era bine înșurubat. Situația nu era deloc bună: lanț de rezervă nu aveam, presa era stricată, eram departe de orice oraș mai mare de unde am fi putut cumpăra un lanț și oricum era 15 august, zi liberă, deci chiar dacă am fi ajuns într-un oraș, abia a doua zi am fi putut cumpăra un lanț nou. Am decis să ne continuăm drumul, cu speranța că în următoarea localitate, în Cerna-Sat, vom găsi o mașină mai mare care să ne ducă, cu tot cu bagaje și biciclete, cât mai aproape de Petroșani. Din cauza lanțului, Alex putea să meargă pe bicicletă doar la vale, că pe porțiunea de deal lanțul sigur nu ar fi ținut. Drumul era aproape pustiu și din această cauză am început să mă gândesc că șansele noastre de a găsi o mașină în acest loc izolat sunt destul de mici.
Am ajuns în cele din urmă în Cerna-Sat. Am văzut un iaz, iar lângă acesta o casă destul de mare care părea a fi o pensiune. Acolo, dăm peste un tânăr care ne-a spus că nu este din părțile locului și nu știe unde am putea găsi pe cineva cu o mașină care să ne transporte. Mai mergem puțin și norocul pare să ne surâdă. Vorbim cu un domn care ne spune că un prieten de al său ar trebui să treacă pe la el peste aproximativ două ore și că acesta are o dacie papuc cu care ar putea să ne ducă până la Uricani, că oricum e în drumul lui. În sat nu este semnal la telefon, decât dacă te urci pe un anumit deal, deci domnul nu a putut să-și sune prietenul ca să afle de la acesta cu certitudine dacă se va opri și dacă dorește să ne ia, dar oricum nu aveam altă soluție, deci ne-am decis să-l așteptăm acolo cu speranța că vom ajunge la Uricani cu mașina. Domnul ne-a poftit la el în casă, iar soția lui ne-a servit cu supă, salată boeuf, sarmale, prăjituri, ce mai, parcă venise revelionul!
După ce am mâncat bine, am ieșit în curte să așteptăm mașina. Între timp, vine un vecin al gazdei noaste. Din vorbă în vorbă, cei doi, împreună cu Alex decid să încerce să repare lanțul. Au scos nitul îndoit, au bătut în locul lui un cui, pe care apoi l-au pilit puțin și astfel lanțul a fost reparat. Alex a testat bicicleta, nu putea să meargă pe foia mică, dar în rest funcționa. Mulțumim mult pentru ajutor și pentru masa îmbelșugată și pornim din nou la drum, profund impresionați de omenia gazdelor noastre. La ieșirea din Cerna-Sat ne-am oprit ca să admirăm Cheile Corcoaiei. Deseori auzim că România este o țară frumoasă, păcat că este locuită, dar noi în această zi am avut șansa să vedem nu doar niște peisaje frumoase, ci și niște oameni minunați.
Ne-am continuat drumul până la Lacul Iorgovan. Iovan Iorgovan este un personaj legendar care s-a luptat cu un balaur cu 12 capete. Se spune că balaurul, rănit fiind, s-a izbit de stânci și astfel s-au format Cheile Corcoaiei. Despre legenda lui Iorgovan am mai pomenit și în Dunăre II, când am povestit despre peștera Gaura cu Muscă. De la lac, drumul devine foarte prost și din acest motiv este greu de parcurs cu mașina, dar este ciclabil, chiar dacă traseul este destul de solicitant. Când mai aveam vreo câțiva kilometri până la destinație, am făcut o mică pauză ca să luăm o gustare. În timp ce mâncam, vedem că se apropie de noi o dacie papuc. Ghicim imediat faptul că în această mașină se află prietenii gazdei noastre. Mașina se oprește în dreptul nostru, iar cei dinăuntru, care știau povestea noastră de la prietenul lor, ne invită să mergem cu ei. Le mulțumim mult pentru oferta lor, dar le spunem că lanțul lui Alex se comportă destul de bine și că în aceste condiții putem să ne continuăm drumul pe biciclete.
În cele din urmă am ajuns la Izbucul Cernei. Aici ne-am întîlnit cu alți doi bicicliști, care erau din Târgu Jiu și care aveau biciclete electrice. De la ei am aflat numărul de telefon de la service-ul din Petroșani, unde Alex avea să-și repare lanțul.
Ne-am instalat cortul în frumoasa poieniță de lângă Izvoarele Cernei. Peisajul era ca dintr-un basm, parcă dădusem peste izvorul tinereții veșnice din povestea lui Petre Ispirescu. În poieniță nu mai era nimeni cu cortul, așa că în loc de manele, în această seară am ascultat doar susurul apei.
cicloturistic 